Frate cu Bacovia!

Frate cu Bacovia!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pustai revine mâine la Alba încărcat cu emoțiile revederii cu
vestiarul Unirii, echipă pentru care a evoluat între 1995 și 1998.
Foștii lui colegi Iani Mitracu și Stelian Gherman scot de la
naftalină amănunte neștiute din trecutul lui Pustai.

Spre finalul sezonului ’94-’95 al Diviziei B un puști din atacul
lui Gaz Metan Mediaș îi „fura” ochii lui Ioan Smadea, președintele
de atunci al Unirii Alba Iulia. Numele, Cristi Pustai, nu spunea
prea multe, dar faptele, peste 20 de goluri marcate pentru
„găzari”, spuneau că puștiul era „marfă”. Smadea nu a stat prea
mult pe gânduri și l-a transferat pe „Cetate”. Nici prin cap nu i-a
trecut însă că, pe lângă un fotbalist foarte bun, cumpărase și un
excelent om de vestiar. Povestește Iani Mitracu, coleg în
avanposturi cu Pustai la Unirea acelor vremi. „Cristi era
un vârf împins extrem de inteligent și letal în fața porții. Nu
avea viteză, dar juca mult cu creierul. Nu degeaba a făcut
matematica. În afara terenului era o fire romantică, un sentimental
incurabil. Țin minte că era sufletul petrecerilor. Ne lua nevestela
la dans și le recita poezii de Arghezi la ureche. Da, Cristi era
diferit față de profilul obișnuit de fotbalist
„, își
amintește Mitracu.

„Semăna ca stil cu Gerd
Muller!”

Un alt coechipier al lui Pustai din acea perioadă, fostul fundaș
lateral Stelian Gherman, are și el amintiri senzaționale despre
actualul tehnician al lui Gaz Metan. „Avea o memorie
incredibilă. Știa sute de poezii. Țin minte că pe mine mă

cu de Bacovia. Mi-a recitat-o de atâtea
ori că uneori o visam și noaptea!
„, își amintește, în
hohote de râs, Gherman. Cât despre fotbalistul Pustai, Gherman este
ferm. „Era un fotbalist de 6 metri, care nu te ierta.
Anticipa excelent poarta. L-aș asemăna ca stil de joc cu marele
Gerd Muller
„, susține Gherman. Pustai face haz de
declarația fostului său coleg de cameră de la Unirea.
Știam câteva poezii din Argezi, dar nu eram așa pasionat
de el, nu mă atrăgea
. Bacovia mi-a plăcut,
dar
nu era printre favoritele mele. Probabil că
Gherman doar atât a reținut din poeziile recitate de
mine
„, spune Pustai.

„Într-o noapte, nea Gigi Borugă (n.r. fost antrenor Unirea), care
nu avea somn, l-a trezit pe Cristi să-i recite
poezii”

Stelian Gherman, fost coleg de cameră cu Pustai la Unirea

„Am terminat de la Sibiu,
Gheorghe Lazăr, la matematică-fizică. Poezia și matematica se
îmbină plăcut”

Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

„Alba Iulia a fost pentru mine o perioadă foarte
frumoasă din viață. Revin cu mare drag și cu emoție pe

Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

170 de goluri a marcat Pustai pentru Gaz Metan (8
ani), Unirea Alba Iulia (3 ani) și Chimica Târnăveni (2 ani)

E prof’ de mate’ cu acte în
regulă
Cristi Pustai a urmat cursurile
Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și a absolvit
facultatea de matematică cu nota 10, în paralel cu activitatea de
jucator activ. „Mi-au plăcut matematica și fotbalul. Am mers de
multe ori în cantonamente cu cărți și cursuri”, spune Pustai, care
a renunțat în 2000 la cariera de fotbalist. Și-a luat apoi
definitivatul, a susținut concursul de titularizare, la care a luat
nota 9,60, devenind astfel profesor de matematică cu acte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă radical. Ciolacu, anunț în direct la TV: Trebuie să intre în zona de...
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă radical. Ciolacu, anunț în direct la TV: Trebuie să intre în zona de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×